Dulapul inteligent, o invenție a unor elevi de la Colegiul Tehnic ”George Barițiu”

Felicitări, elevilor şi profesorilor din Colegiul Tehnic ”George Bariţiu” Baia Mare, participanţi la Salonul Inventatorilor Maramureșeni 2018 !

Articol preluat de pe: DirectMM.ro

La Salonul Inventatorilor Maramureșeni, elevii Colegiului Tehnic ”George Barițiu” din Baia Mare au fost prezenți cu mai multe lucrări, ultima dintre acestea fiind așa-numitul dulap inteligent. ”Sunt proiecte pe care le-am făcut la orele de practică și proiecte personale: panou solar care se orientează după soare, total analogic, dispozitiv care reglează tensiunea pentru un bec cu halogen și dulapul inteligent, lucrare realizată de curând. Accesul la acest dulap se face cu cartelă, este o soluție antifurt și are aplicabilitate practică la poștă, în magazine, la școală”, explică Marius Costiniuc, elev în clasa a XI-a la Colegiului Tehnic ”George Barițiu”. El este, alături de colegul său Paul Bodea, realizatorul  sistemului de închidere/deschidere cu cartelă. Elevii au fost îndrumați de profesorul Benone Henteș. Wiliam Barta, cel de-al treilea inventator de la ”Barițiu”, elev în clasa a IX-a, a realizat o boxă bluetooth cu încărcare wireless.